Antonio Guterres: Nu a fost eficient apelul de încetare a focului în lume

Antonio Guterres: Nu a fost eficient apelul de încetare a focului în lume

 

 

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi-a exprimat regretul că apelul său la o încetare a focului în lume pentru o angajare mai eficientă în lupta împotriva pandemiei de COVID-19 nu a suscitat acţiuni concrete.

"O încetare a focului pe plan mondial ar fi creat condiţiile unui răspuns mai bun la pandemie şi la livrarea de ajutor umanitar celor mai vulnerabile persoane şi ar fi deschis un spaţiu pentru dialog", a spus el în cursul unei videoconferinţe a Consiliului de Securitate referitoare la protecţia civililor în zonele de conflict. "Sunt încurajat de susţinerile exprimate. Totuşi, acest sprijin nu s-a tradus în acţiuni concrete", a relevat el. De la sfârşitul lunii martie, declaraţii în favoarea încetării ostilităţilor au fost înregistrate în mai multe ţări, cum ar fi Filipine, Afganistan şi Camerun. În schimb, în alte ţări, precum Libia şi Yemen, conflictele nu s-au redus în intensitate. "În unele cazuri, pandemia pare chiar să-i fi incitat pe beligeranţi să profite sau să lovească puternic, în timp ce atenţia internaţională era în altă parte", a adăugat Antonio Guterres, avertizând împotriva unei "accentuări a violenţei". În cursul unei întâlniri miercuri cu câţiva jurnalişti, Peter Maurer, preşedintele Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, a indicat că echipele sale constată "sosirea pe câmpurile de luptă a noi arme şi mai ucigătoare".