Ungaria va aborda chestiunea privind modificările la legea despre învățământul în Ucraina la forumurile sub egida ONU, OSCE și UE

Ungaria va aborda chestiunea privind modificările la legea despre învățământul în Ucraina la forumurile sub egida ONU, OSCE și UE

 

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Siiarto, a declarat că țara sa nu va susține inițiativele Ucrainei în organizațiile internaționale în legătură cu normele noii legi a educației referitoare la limbile de învățământ pentru reprezentanții minorităților naționale ale Ucrainei.

La Ministerulde Externe al Ungariei luni a fost așteptat Ambasadorul Ucrainei în această țară, Liubov Nepop, pentru a i se comunica personal obiecțiile părții ungare pe marginea noii legi.  Ungaria va aborda chestiunea privind modificările la legea despre învățământul în Ucraina la forumurile sub egida ONU, OSCE și Uniunii Europene.

UNIAN comunică că legea privind învățământul, adoptată de Rada Supremă la 5 septembrie, a fost caracterizată de Președintele Petro Poroșenko drept „cheie de la viitorul Ucrainei”. Legea prevede că persoanelor, care aparțin minorităților naționale, li se garantează dreptul de a obține studii la instituțiile comunale în limba maternă, paralel cu cea de stat. Ministerul de Externe al României s-a arătat a fi îngrijorat de normele noii legi de învățământ pentru reprezentanții minorităților naționale din Ucraina. Aceiași îngrijorare, în afară de România și Ungaria, a fost împărtășită și de Polonia. În același timp, Ambasada SUA de la Kiev a felicitat Ucraina cu prilejul adoptării noii legi privind învățământul.