Doi martie este o zi marcată cu negru în calendarul istoric al Republicii Moldova

Doi martie este o zi marcată cu negru în calendarul istoric al Republicii Moldova

 

În această zi se împlinesc 28 de ani de la războiul de pe Nistru.

Deși s-au scurs aproape trei decenii de la acele evenimente, rănile evenimentelor tragice de atunci încă mai dor, iar conflictul rămâne nesoluţionat.În septembrie 1990, Tiraspolul a proclamat aşa-numita independenţă a regiunii, iar doi ani mai târziu, la doi martie 1992, a început războiul. Efective ale gărzii transnistrene şi unităţi de cazaci au atacat postul de poliţie din Dubăsari, aflat sub juristidicţia Chişinăului. Pentru că în acea perioadă Moldova nu avea armată, a fost implicată Poliţia. De cealaltă parte, au luptat cazaci și voluntari ruşi. Cel mai important rol în război l-a jucat Armata a 14-a a Rusiei, cu un efectiv de peste şase mii de militari. Ofiţeri ruşi erau implicaţi nemijlocit în lupte. Mai mult, combatanţii transnistreni au folosit armament de la depozitele ruseşti. Lupte s-au dat în localităţile Dubăsari, Corjova, Coşniţa, Cocieri, Roghi, Tighina şi Varniţa.Potrivit datelor Ministerului Apărării, în timpul conflictului de la Nistru au murit 286 de oameni, iar alţi 284 au rămas invalizi. La 21 iulie 1992, preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Elţin, şi cel al Moldovei, Mircea Snegur, au semnat la Moscova acordul de încetare a focului.Documentul prevedea crearea a trei zone de securitate şi prezenţa unor forţe mixte de menţinere a păcii. În pofida eforturilor de mediere ale comunității international, inclusive ale Ucrainei, și chemărilor adresate Moscovei, trupele Armatei a 14-a staţionează în stânga Nistrului până în prezent.