Casa Albă a confirmat că SUA planifică să transmită Ucrainei complexe antiaeriene PATRIOT, care vor deveni parte a ajutorului militar în valoare de 2 miliarde dolari americani, despre care urma să anunțe la 21 decembrie liderul de la Washington.
Totodată, militarii ucraineni vor fi învățați cum să folosească sistemele americane de apărare antiaeriană pe teritoriul unei a treia țări. Transmiterea de către partea americană a complexelor antirachetă PATRIOT către Ucraina, precum și vizita lui Volodymyr Zelenskii la Washington, constituie niște evenimente fără precedent, care indică asupra stabilizării situației. Faptul că înalta conducere a unei țări aflate în război efectuează o asemenea vizită în străinătate demonstrează că situația este și complicată, dar și controlabilă, afirmă politologul și conducătorul Centrului de analitică publică ”Veja”, Valerii Klociok: „Transmiterea sistemelor PATRIOT este un caz fără precedent în istoria societății, când cele mai performante sisteme de apărare antiaeriană ajung la granițele de est ale Europei. Astfel, Ucraina devine o frontieră de est a Europei și apără lumea întreagă de agresiunea rusească. Această misiune i-a fost încredințată Ucrainei, ținând cont de condițiile istorice, pentru că, spre regret, anume noi avem un vecin „atât de nebun”. Vizita lui Volodymyr Zelenski în Statele Unite ale Americii demonstrează că în Ucraina au încredere, că țara noastră este o țară de nădejde”, a spus conducătorul Centrului de analitică publică „Veja”, Valerii Klociok.