Premierul rus Dmitri Medvedev a anunțat impunerea embargoului alimentar împotriva Ucrainei și majorarea taxelor vamale pentru celelalte produse.
De pe 1 ianuarie, Rusia înăsprește taxele vamale în scopul protecției pieței sale și impune sancțiuni economice împotriva Ucrainei, a scris pe Facebook premierul rus. „De la 1 ianuarie 2016 va fi majorat nivelul de protecție tarifar şi vamal față de Ucraina. Acest lucru este urmarea deciziei vecinilor noștri de a pune în aplicare acordul de asociere cu UE. În plus, Ucraina s-a alăturat sancțiunilor anti-ruse, de aceea împotriva ei vor fi extinse măsurile economice de răspuns”, a scris el. De aproape un an și jumătate Rusia menține sub embargou alimentar față de producția UE și SUA, impus ca urmare a sancțiunilor occidentale. Embargoul a avut ca efect scumpirea cu peste 50% a produselor alimentare din Rusia, fapt care a acutizat criza economică declanșată ca urmare a scăderii preâurilor la petrol și a sancțiunilor occidentale.
Ucraina