Un satelit american cu infraroşu a detectat ceea ce pare a fi o explozie la bordul avionului rusesc, prăbuşit sâmbătă în Peninsula Sinai, provocată de o bombă sau de combustibilul din rezervor, au declarat oficiali americani din domeniul apărării.
Sunete "care nu sunt caracteristice unui zbor normal" au fost înregistrate în cabina piloţilor, în timp ce aeronava rusă se prăbuşea, în weekend, spre Peninsula Sinai, în Egipt, au declarat surse pentru agenţia Interfax.Avionul de tip Airbus A321 al companiei aeriene ruse „Kogalym-Avia”, care avea la bord 217 pasageri şi şapte membri ai echipajului, s-a prăbuşit sâmbătă la scurt timp după decolarea din Sharm el-Sheikh, într-o zonă din Peninsula Sinai unde Egiptul se confruntă cu insurgenţa islamistă. Un oficial de rang înalt din domeniul apărării a declarat că un satelit american cu infraroşu a detectat o izbucnire de căldură în acelaşi loc şi timp cu prăbuşirea avionului rusesc. Potrivit oficialului, analiştii americani consideră că ar fi putut fi o explozie la bordul avionului, fie la rezervorul de combustibil, fie provocată de o bombă, dar nu există niciun indiciu că o rachetă sol-aer ar fi doborât aeronava. Acelaşi satelit cu infraroşu ar fi putut detecta o eventuală rachetă lansată de la sol. Un alt oficial american din domeniul apărării a confirmat că imaginile din satelit au detectat o explozie în aer deasupra Peninsulei Sinai, în acelaşi moment. "Avionul s-a dezintegrat la altitudine foarte mare", când "a avut loc o explozie", a precizat oficialul. La rândul său, şeful Direcţiei Naţionale de Informaţii din SUA, James Clapper, a declarat că nu există deocamdată "nici o dovadă directă privind o implicare teroristă" în prăbuşirea avionului. Gruparea “Statul Islamic” în Egipt a afirmat pe Twitter că a doborât avionul, din cauza raidurilor ruse în Siria, însă informaţia nu a fost confirmată de Rusia, iar autorităţile egiptene susţin că nici un indiciu nu duce la concluzia că aeronava a fost doborâtă.