Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că îşi depune mandatul şi că speră că demisia guvernului său satisface cerinţele oamenilor care au fost în stradă, adăugând că este nevoie de soluţii raţionale

 Premierul demisionar Victor Ponta a convocat miercuri, la ora 16:00, o şedinţă de Guvern pentru a le mulţumi miniştrilor care au făcut parte din Cabinetul său, dar şi pentru a pregăti perioada de tranziţie către Executivul ca se va forma în urma negocierilor din preşedinte şi partidele parlamentare.

Totodată, el a anunţat că "procedurile politice" vor urma în cursul zilei, respectiv trimiterea demisiei sale preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi a precizat că actualul Guvern va continua să-şi îndeplinească atribuţiile până la instalarea noului Executiv. "Până la momentul formării unui nou guvern, în urma discuţiilor între preşedinte şi partidele parlamentare, ne îndeplinim atribuţiile de fiecare zi şi imediat ce noul guvern va fi instalat putem să predăm o situaţie economică şi socială mult mai bună decât cea pe care am preluat-o", a spus Premierul Romaniei, Viktor Ponta.