Ministrul Dezvoltării Economice şi Comerţului, Aivaras Abromavicius, şi Directorul Departamentului de colaborare bilaterală al Ministerului cooperării economice şi dezvoltării din Germania, Andreas Gis, au semnat un Protocol interguvernamental privind colaborarea în sfera dezvoltării domeniului social.
Astfel, Ministrul ucrainean a comunicat că Ucraina va primi în cadrul acestui protocol 136 milioane euro, dintre care 88 vor fi orientate la proiectele de colaborare financiară, iar 48 milioane euro vor fi folosite drept ajutor tehnic. Guvernantul german a adăugat că ajutorul acordat Ucrainei de către Germania va finanţa realizarea a peste 20 de programe de dezvoltare socială.