Ministrul de Externe și dezvoltării internaționale al Franței, Jean-Marc Ayrault, înainte de a zbura la Berlin, iar de acolo, împreună cu omologul său german, Frank-Walter Shteinmeier, vor pleca la Kiev într-o vizită de două zile, i-a amintit Federației Ruse că dialogul privind anularea sancțiunilor poate fi posibil numai după îndeplinirea în volum deplin a acordurilor de la Minsk.
„Dacă în această privință va fi înregistrat un progres concret, se va putea vorbi de suspendarea sancțiunilor”, a subliniat șeful diplomației franceze, dând de înțeles că sancțiunile vor putea fi anulate la vară, dar cu condiția unui progres rapid și rezultatelor concrete. În opinia lui Jean-Marc Ayraulto astfel de șansă există.