Preşedintele Siriei, Bashar-al-Assad, este de acord cu instituirea unui armistiţiu stabilit de Statele Unite şi Rusia şi care ar trebui să intre în vigoare la sfârşitul acestei săptămâni.
Armistiţiul, care nu include organizaţiile teroriste Stat Islamic şi alte grupări considerate de Statele Unite drept teroriste, ar trebui să intre în aplicare sâmbătă, 27 februarie, la ora 0.00 (0.00, ora Kievului), potrivit Departamentului de Stat american. Înalta Comisie pentru Negocieri a opoziţiei siriene a anunţat că acordul său privind încetarea focului este condiţionat de existenţa unor garanţii internaţionale că forţele ruse şi cele iraniene vor respecta armistiţiul. Opoziţia a cerut, de asemenea, implementarea unor măsuri de ordin umanitar, inclusiv încetarea asediului, a bombardamentelor de artilerie şi a raidurilor aeriene.