SUA continuă să facă presiuni asupra Guvernului Ucrainei cu scopul accelerării implementării reformelor, determinate de programul de susţinere al Fondului Monetar Internaţional, precum şi combaterii corupţiei în ţară.
Despre aceasta a declarat Secretarul de stat american, John Kerry, luând cuvântul în cadrul audierilor din Camera Reprezentanţilor, comunică Ukrinform. Vice-preşedintele Joe Biden s-a întâlnit cu Preşedintele Petro Poroşenko în Elveţia câteva săptămâni în urmă. Apoi eu am avut o întâlnire la Munchen. Insistăm în mod sever să fie asigurate reforme în teritorii, precum şi cerem să fie întreprinşi anumiţi paşi în cadrul procesului de la Minsk, a menţionat Secretarul de stat al SUA. El a subliniat că administraţia americană urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei. Rada Supremă trebuie să acţioneze mai ferm, iar Preşedintele Poroşenko să asigure desfăşurarea reformelor până la capăt, a menţionat şeful diplomaţiei americane. Potrivit lui, rezultatele obţinute în această direcţie sunt insuficiente. Anume astfel poate fi explicată lipsa unei hotărâri a FMI de a acorda o nouă tranşă de credite Ucrainei. Totodată şeful Departamentului de stat a menţionat că SUA acordă un ajutor semnificativ în procesul de reforme, pentru ca Ucraina să facă progrese pe diferite direcţii. În legătură cu aceasta el a menţionat că este vorba despre schimbări concrete în activitatea sistemului judiciar, sporirea securităţii energetice, desfăşurarea reformelor în sistemul de apărare, ocrotirea sănătăţii şi alte sfere.