Mihail Saakaşvili condamnat la închisoare în contumacie

Mihail Saakaşvili condamnat la închisoare în contumacie

 

Un tribunal din Tbilisi l-a condamnat vineri în contumacie la trei ani de închisoare pe fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili pentru abuz de putere în afacerea privind asasinarea tânărului bancher Sandro Girgvliani în anul 2006. Sandro Girgvliani, găsit mort la data de 28 ianuarie 2006, avusese în seara zilei precedente o dispută aprinsă cu patru înalţi responsabili ai Ministerului de Interne georgian care erau însoţiţi de soţia ministrului de la acea vreme, Vano Merabişvili. Sub presiunea mediei şi a opoziţiei, ministrul a anunţat arestarea a patru ofiţeri subalterni din minister, dar a respins implicarea celor patru înalţi responsabili în acest scandal, în condiţiile în care ancheta, condusă chiar de Ministerul de Interne, fusese marcată de numeroase nereguli. Saakaşvili, la acea vreme preşedinte al Georgiei, a fost acuzat de implicare în favorizarea persoanelor arestate.