Aceasta atestă rezultatele sondajului de opinii, prezentate astăţi într-o conferinţă de presă de la Kiev.
Numai 26,9 la sută din respondenţi consideră că acordurile de la Minsk vor contribui la instaurarea păcii în Donbas. În afară de aceasta 78 la sută dintre respondenţi sunt de părerea că cea mai acceptabilă variantă a soluţionării acestui conflict sunt continuarea negocierilor şi reglementarea pe cale paşnică. Iar 12,6 la sută au ales varianta activizării acţiunilor militare şi a războiului până la eliberarea întregului Donbas. O treime din cei chestionaţi s-au pronunţat pentru continuarea negocierilor într-un nou format, cu antrenarea SUA, UE, unor ţări comunitare aparte – Germania, Franţa, Polonia, precum şi a Rusiei.