Diplomații occidentali condamnă Moscova pentru eșuarea Tratatului privind Forțele Nucleare Intermediare

Diplomații occidentali condamnă Moscova pentru eșuarea Tratatului privind Forțele Nucleare Intermediare

 

Ministrul de externe al Germaniei, Heiko Maas, a avertizat că expirarea Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare s-ar putea solda cu o nouă cursă a înarmării nucleare.

Într-o declaraţie dată publicităţii, Maas a spus că expirarea tratatului înseamnă că „Europa îşi pierde o parte din securitatea sa”. Sunt convins că acum trebuie să reuşim, încă o dată, să ne supunem regulilor de dezarmare şi control asupra armamentelor pentru a împiedica o nouă cursă a înarmării nucleare, a spus şeful diplomaţiei de la Berlin. Anterior, NATO a declarat că ”Moscova poartă răspunderea exclusivă pentru încetarea valabilității Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare”, susţinând ferm decizia SUA de a se retrage din acest pact şi a anunţat că va răspunde într-o manieră ”măsurată şi responsabilă” la riscurile semnificative pe care le comportă racheta rusească 9M729 la adresa securităţii aliaţilor. Tratatul, care a fost încheiat în anul 1987 între Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică, a permis distrugerea aproape în totalitate a unui între arsenal de rachete nucleare cu rază intermediară în Europa şi a mai puţin peste 4 la sută din arsenalul nuclear total al celor două ţări.