Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat poziţia neconstructivă a SUA care, spune el, au refuzat principiul unui schimb de delegaţii cu Moscova pentru a discuta despre conflictul sirian, relateaza AFP şi RIA Novosti.
Despre aceasta el a declarat la Astana, capitala Kazahstanului, unde se afla într-o vizită, specificând : Nu prea înţeleg cum partenerii noştri americani pot critica acţiunile Rusiei de combatere a terorismului în Siria, din moment ce resping dialogul direct privind chestiuni importante, cum ar fi reglementarea politică a conflictului. Liderul rus a adăugat că Rusia lasă uşa deschisă pentru discuţii cu toate părţile interesate cu privire la situaţia din Siria. La rândul său, Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a relevat : Ca să fiu sincer, am spus că aceasta nu ne interesează atâta timp cât Rusia nu este pregătită să contribuie într-o manieră constructivă la efortul nostru de luptă împotriva grupării Statul Islamic. Rusia are propriile sale planuri în Siria şi, în prezent, ea şi le pune în aplicare singură, a adăugat el. În pofida eşecului acestor tentative de dialog, responsabili militari de grad înalt din cele două ţări discută prin videoconferinţă pentru a evita orice incident aerian între forţele aeriene americane şi ruseşti în spaţiul aerian al Siriei.