Miniștrii de Externe ai statelor membre G7 susțin suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Declarați a fost făcută cu prilejul împlinii a 7 ani de la anexarea Crimeii de către Rusia.
Șefii diplomației Canadei, Franței, Germaniei, Italiei, Japoniei, Marii Britanii, SUA și înaltul comisar al UE au menționat că sunt unanimi în ceea ce privește condamnarea acțiunilor Rusiei. „Salutăm inițiativa Ucrainei de creare a Platformei internaționale a Crimeii pentru consolidarea eforturilor comunității internaționale privind Crimeea”, se spune în declarație.
În acest context, Rusia a organizat la ONU un eveniment consacrat situației din Crimeea. Potrivit MAE de la Kiev, evenimentul a fost unul propagandistic, iar presa rusă a anunțat deja despre ieșirea din blocada informațională. Ce-i drept, potrivit MAE, rezultatele acestei reuniuni au arătat că Moscova nu are susținere în plan internațional fiind acuzată de acțiuni de acaparare a teritoriului unui alt stat.