Sancțiuni împotriva unor oficiali ruși și eurodeputaţi francezi, care au vizitat Crimeea fără permisiunea Kievului

Sancțiuni împotriva unor oficiali ruși și eurodeputaţi francezi, care au vizitat Crimeea fără permisiunea Kievului

 

Ucraina a impus sancţiuni care vizează peste 20 de oficiali ruşi şi trei eurodeputaţi francezi de extremă dreaptă pentru că s-au deplasat fără permisiunea Kievului în Crimeea, peninsulă anexată în 2014 de Moscova.

Lista persoanelor sancţionate prin decizia Consiliului de securitate şi apărare ucrainean a fost publicată pe site-ul preşedinţiei. Aceste restricţii îi împiedică pe cei în cauză să intre în Ucraina şi le îngheaţă activele în această ţară. Restricţiile vizează 23 de ruşi, în principal angajaţi ai Ministerului de Interne şi ai serviciilor de securitate din Moscova, precum şi peste 80 de societăţi şi companii mass-media ruse, între care agenţia de presă TASS şi agenţia pro-Kremlin Rossiya Segodnia.

Cei trei francezi sunt Virginie Joron, Jean-Lin Lacapelle şi Philippe Olivier, membri ai grupului de extremă dreaptă Identitate şi Democraţie (ID) din Parlamentul European.

Virginie Joron şi Jean-Lin Lacapelle sunt, de asemenea, membri ai partidului francez Adunarea Naţională (Rassemblement national, RN).

De la anexare, autorităţile de la Kiev nu recunosc ca legale decât intrările în Crimeea de pe teritoriul său, prin frontiera terestră şi cu autorizarea lor.