Partea germană urmărește situația în contextul comunicărilor despre concentrarea trupelor la frontiera ruso-ucraineană și cere să fie asigurată transparența în chestiunea dată.
Despre aceasta a declarat purtătoarea de cuvânt al Ministerului de Externe al Germaniei, Andrea Sasse. „Guvernul federal este fidel scopului de a reduce din tensiunea în regiune, de aceea cere o transparență sporită în chestiunea concentrării trupelor zona limitrofă”, a declarat Sasse.
În acest context ea a atras atenția asupra continuării practicii de creare a obstacolelor pentru activitatea Misiunii de monitorizare speciale a OSCE. Diplomatul german a subliniat că OSCE joacă un rol decisiv în regiune. De asemenea, Berlinul negociază cu această organizație, precum și cu partenerii – SUA, Franța, precum și cu „părțile conflictului – Ucraina și Rusia”. Reprezentanta departamentului german de politică externă a dat asigurări că Berlinul urmărește cu foarte mare atenție situația.
După cum s-a comunicat în mediile germane, SUA s-a adresat zilele acestea către Serviciul european pentru relațiile externe și partenerii europeni – RFG, Franța și Marea Britanie – în legătură cu concentrarea contingentului militar rus lângă frontierele Ucrainei. Potrivit datelor Washingtonului, poate fi vorba de riscul escaladării. În același timp, Oficiul Președintelui Ucrainei a declarat că Ucraina nu dispune de informații confirmate despre aceea că Rusia, chipurile, din nou mărește efectivul său militar în Crimeea, în raioanele temporar ocupate din regiunile Doneșk și Lugansk și în apropiere de frontierele ucrainene.