Şefii diplomaţiilor americană și europeană susțin integritatea teritorială a Ucrainei

Şefii diplomaţiilor americană și europeană susțin integritatea teritorială a Ucrainei

 

Şefii diplomaţiilor americană, Antony Blinken, şi europeană, Josep Borrell, au convenit că orice discuţie cu Rusia privind securitatea pe continent va avea loc în mod coordonat, cu participarea Uniunii Europene. Liderii diplomațiilor occidentale au transmis un puternic mesaj de susținere Ucrainei.

Potrivit unui comunicat emis de la Bruxelles şi citat de agenţiile internaţionale de presă, secretarul american de stat şi înaltul reprezentant pentru politică externă al Uniunii au subliniat importanţa utilizării căilor diplomatice şi a forumurilor internaţionale şi regionale, precum Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), pentru a susţine suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Ei au avertizat, la unison, că orice nouă agresiune rusească asupra Ucrainei va avea consecinţe grave – a anunţat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.