În dimineața zilei de 17 octombrie Kievul a fost atacat din nou cu drone iraniene sinucigașe.
Asupra orașului au fost aplicate cinci lovituri, fiind deteriorate obiective energetice și o casă de locuit. Se știe deja despre, cel puțin, trei morți, între care o femeie gravidă. Circa 20 de persoane au fost salvate, a informat primarul capitalei ucrainene, Vitali Klyciko. Lucrările de salvare continuă. În total, asupra Kievului au fost orientate circa 30 de aparate nepilotate, dintre care doar cinci au atins ținta. Celelalte au fost distruse de către forțele antiaeriene, a mai precizat Vitali Klyciko.
În afară de capitala Ucrainei, trupele ruse au atacat și alte orașe. În regiunea Mykolaiv trei drone au lovit un obiect al infrastructurii industriale. Acolo au luat foc rezervoarele cu ulei. De asemenea, a izbucnit un incendiu la un depozit cu produse farmaceutice, a informat primarul orașului Mykolaiv, Oleksandr Senkevyci. Sub tirurile ocupanților ruși s-au pomenit obiective ale infrastructurii energetice și critice din regiunile Sumî și Dnipropetrovsk, unde au fost înregistrați morți și răniți. În total, potrivit ministrului de Interne al Ucrainei, Denys Monastyrski, în dimineața acestei zile Ucraina a fost atacată de 42 de drone. 36 de aparate nepilotate au fost distruse de către Forțele Armate ale Ucrainei.