Este prima vizită în ultimii douăzeci de ani a șefului Guvernului Statului Israel în Ucraina.
Înaltul oaspete a fost primit de Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski. După negocierile ucraineano-izraeliene la cel mai înalt nivel, a urmat conferința de presă comună. În cadrul ei, Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, s-a adresat către Statul Israel cu chemarea să recunoască Foametea din anii 1932-1933 din Ucraina drept genocid al poporului ucrainean. „Ucraina și Israelul au relații istorice vechi. Popoarele noastre au avut de suferit împreună toate marile tragedii ale istoriei contemporane – Foametea și Holocaustul, Cel de-al doilea război mondial și regimul totalitar sovietic. Mă adresez către partea israeliană cu chemarea să recunoască Foametea drept act de genocid al poporului ucrainean”, a relevat Volodymyr Zelenski. Președintele a amintit că împreună cu Beniamin Netaniahu au comemorat jertfele exterminărilor în masă și a Holocaustului la Babin Iar.