Ucraina şi Republica Moldova au semnat două acorduri de cooperare transfrontalieră

Ucraina şi Republica Moldova au semnat două acorduri de cooperare transfrontalieră

        

 

 Evenimentul a avut loc în cadrul reuniunii de la Chişinău a Consiliului Coordonator al Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontiera în Moldova şi Ucraina.

Primul acord prevede stabilirea controlului comun la Punctul de Trecere a Frontierei Pervomaisc-Kuciurhan, care va permite transportul prin acest punct a bunurilor pentru import, export şi tranzit prin regiunea transnistreană. Cel de-al doilea acord vizează schimbul automat de date la trecerea frontierei moldo-ucrainene, fapt ce va spori securitatea şi transparenţa cu privire la circulaţia vehiculelor şi a mărfurilor în punctul dat. Şeful miliţiei de frotnieră a Ucrainei, Victor Nazarenko, a subliniat cг datorită semnării acestor documente cooperarea dintre Republica Moldova şi Ucraina a devenit mai puternică şi că în viitor ar fi bine ca acest segment de colaborare să fie extins. Amintim că misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina a fost lansată în anul 2005, pentru promovarea continuă a normelor vamale şi  îmbunătăţirea serviciului de control vamal în corespundere cu standardele europene.