Luţenko: Guvernul Iaţeniuk poate fi demisionat în anumite condiţii

Luţenko: Guvernul Iaţeniuk poate fi demisionat în anumite condiţii

 

 

Iuri Luţenko, liderul fracţiunii parlamentare Blocul lui Petro Poroşenko,  a spus că premierul poate să fie demisionat de parlament în caz că se va acumula o masă critică de aleşi ai poporului care vor dori schimbarea guvernului.

Potrivit lui Luţenko, numit în presa ucraineană şi mâna dreaptă a preşedintelui, sunt două variante ale evoluţiei evenimentelor de mai departe. Prima este schimbarea unor miniştri aparte care nu-şi îndeplinesc funcţiile profesionist. A doua variantă este răsturnarea guvernului şi formarea unui nou Cabinet de Miniştri. Luţenko a mai adăugat că trebuie să se întâlnească în cel mai scurt timp cu premierul Arseni Iaţeniuk pentru a afla care sunt „motivele insucceselor guvernamentale”. Potrivit agenţiei UNIAN, Iuri Luţenko  a mai adăugat că fracţiunea pro-prezidenţială nu va vota bugetul pe anul 2016, scris în baza codului fiscal vechi. Trebuie mai întâi adoptat un nou cod fiscal, care va lua în calcul descentralizarea, stabilizarea financiară ş.a. şi apoi votat bugetul, consideră Luţenko.