Creditorul principal al Ucrainei – Fondul Monetar Internaţional aşteaptă că problema datoriei Ucrainei faţă de Rusia în sumă de 3 miliarde dolari, va fi soluţionată în cadrul unor trataive directe între puterea ucraineană şi cea rusă.
Despre aceasta au declarat reprezentanţii Departamentului pentru relaţii externe al FMI. La recenta întâlnire a Preşedintelui Federaţiei Ruse Vladimir Putin cu directorul-executiv al FMI Christine Lagarde, partea rusă a înaintat propunerea sa privind operaţia de achitare a datoriei, care poate avea loc în contextul programului de colaborare dintre Ucraina şi Fond, au comunicat surse din FMI. Mai înainte Preşedintele Rusiei a anunţat despre hotărârea guvernului Federaţiei Ruse că Rusia este gata să amâne achitarea datoriei până în anul 2016. În acelaşi timp, ministrul de finanţe al Ucrainei, Natalia Iaresko, a menţionat că partea ucraineană nici până acum n-a primit nici un fel de propuneri din partea Rusiei.