Reprezentantul OSCE pe problemele libertăţii mediilor, Dunea Miatovici, a salutat adoptarea în Ucraina a legii care iniţiază renunţarea la formula de proprietate comunală şi de stat în ceea ce priveşte presa scrisă.
Potrivit Agenţiei UNIAN, domnia sa a accentuat: „Această mult aşteptată lege este un pas important în ceea ce priveşte dezvoltarea libertăţii mediilor şi pluralismului în Ucraina. Apreciez faptul că documentul a fost pe larg susţinut de către comunitatea jurnaliştilor şi societatea civilă din Ucraina”. Reprezentantul OSCE pe problemele libertăţii mediilor, Dunea Miatovici, a adăugat că legea va permite dezvoltarea presei scrise locale în ţara noastră, crearea unui mediu competitiv pentru mijloacele de informare în masă, asigurarea independenţei politicii redacţionale şi protecţiei de amestecul puterii în activitatea mediilor. După cum se ştie, la 24 noiembrie, Rada Supremă a Ucrainei a adoptat legea „Cu privire la reformarea presei scrise comunale şi de stat”, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016.