Presupuse atacuri dejucate de poliția moldoveană

Presupuse atacuri dejucate de poliția moldoveană

 

Poliţia moldoveană a reţinut 13 presupuşi membri ai unei grupări paramilitare care ar fi avut intenţia să comită atacuri în capitală şi într-un oraş din nordul ţării cu populaţie majoritar prorusă, cu scopul de a crea o nouă "republică" separatistă ca cele din estul Ucrainei.

Inspectoratul General de Poliţie a anunţat joi că gruparea voia să ia cu asalt instituţii ale statului la Chişinău şi Bălţi, un oraş situat la aproximativ 120 de kilometri distanţă de capitală, şi să preia controlul asupra acestei localităţi din nordul ţării. Comandantul interimar al poliţiei, Gheorghe Cavaliuc, a precizat că gruparea plănuia să atace închisoarea din Bălţi şi să elibereze deţinuţi pe care urma să încerce să-i recruteze în vederea comiterii unor atacuri asupra unor firme şi locuinţelor unor oficiali din Bălţi. Potrivit poliţiei, presupusul lider al grupării este originar din estul Ucrainei şi are cazier penal.