Nici actualul Premier, şi nici cel teoretic posibil, nu va putea conduce ţara fără modificarea Codului Fiscal şi adoptarea Bugetului de Stat 2016 până la finele anului curent

Nici actualul Premier, şi nici cel teoretic posibil, nu va putea conduce ţara fără modificarea Codului Fiscal şi adoptarea Bugetului de Stat 2016 până la finele anului curent

 

Liderul fracţiunii Blocului lui Petro Poroşenko, Iuri Luţenko, i-a chemat pe deputaţii poporului să examineze şi să aprobe acum Codul Fiscal şi Bugetul pe anul viitor, iar apoi să treacă la schimbările de cadre în guvern.

Despre aceasta el a declarat de la tribuna parlamentară, citat fiind de Agenţia „Ukrinform”. „Nici actualul Premier, şi nici cel teoretic posibil, nu va putea conduce ţara fără modificarea Codului Fiscal şi adoptarea Bugetului de Stat 2016 până la finele anului curent. Trebuie să lăsăm într-o parte interesele partidelor şi să adoptăm urgent cele două documente în interesul clasei de mijloc, producătorului autohton, pentru a minimiza problemele populaţiei ucrainene”, a relevat Iuri Luţenko. Numă după aceea, potrivit lui, pot fi examinate remanierele de cadre în Guvern. Liderul fracţiunii Blocului lui Petro Poroşenko a exprimat speranţa că săptămâna curentă Cabinetul de Miniştri va înainta Parlamentului ucrainean noul Cod Fiscal cu reducerea impozitelor, iar deja în primul trimestru al anului viitor va prezenta proiectul de lege, care va include simplificarea radicală a gestionării tuturor taxelor.