Consiliul de Securitate al ONU a adoptat în unanimitate o rezoluție care vizează tăierea surselor de finanțare ale jihadiștilor. Pentru prima dată, în vederea adoptării rezoluției la New York s-au deplasat miniștrii de finanțe ai celor 15 state din Consiliul de Securitate. Rezoluția respectivă, un text tehnic de 28 de pagini elaborat în comun de SUA și Rusia, vizează direct gruparea Statul Islamic. Documentul cere țărilor să acționeze într-o manieră energică și decisivă pentru a tăia fondurile și alte resurse economice ale Statului Islamic, printre care contrabanda cu produse petroliere și cu artefacte, și pentru a sancționa într-o manieră mai activă sprijinul financiar acordat Statului Islamic. Țările sunt invitate ca legislațiile lor naționale să considere finanțarea terorismului drept o crimă gravă, chiar și în absența oricărei legături cu un act terorist precis.