Ministrul de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, a avut o întâlnire cu raportorul Comitetului pe probleme politicii şi democraţiei al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Mikele Nikoletti.
În persoana acestuia, diplomatul ucrainean a chemat Adunarea Parlamentară a CE să continue presiunea juridică internaţională asupra Federaţiei Ruse cu scopul îndeplinirii angajamentelor părţii ruse în cadrul acordurilor de la Minsk privind pacea în Donbas, organizaţiilor internaţionale şi tratatelor bilaterale. Potrivit serviciului de presă al Ministerului de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin l-a informat pe Mikele Nikoletti despre ultimele evenimente din Estul Ucrainei, despre paşii părţi ucrainene orientaţi la respectarea înţelegerilor de la Minsk. Interlocutorii s-au referit la problema încălcării drepturilor omului pe teritoriul ocupat al Republicii Autonome Crimeea şi deţineri nelegale de către Rusia a ostaticilor ucraineni, între care se numără membrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, aviatoarea ucraineană Nadia Savcenko. Pavlo Klimkin şi Mikele Nikoletti au discutat procesul de reforme interne în Ucraina, orientate la edificarea unei societăţi democratice, fiind menţionat aportul Consiliului Europei la procesul de reformare a statului ucrainean conform celor mai bune practici europene.