Primul Ministru al Republicii Moldova, Pavel Filip, care săptămâna trecută a depus jurământul în pofida protestelor în masă, a refuzat să părăsească postul său la insistenţa opoziţiei.
El a declarat că elitei politice din Moldova, în condiţiile crizei de mai multe luni şi problemelor economice, pur şi simplu nu i-ar fi rămas timp pentru alegeri reale, dacă el ar fi părăsit postul. Dacă ne-am fi dat demisia, parlamentului i-ar fi trebuit 3 luni pentru formarea noului guvern. Iar aceasta înseamnă că în decurs de 4 luni politicienii ar fi luptat pentru locuri în guvern. Situaţia poate duce la criza economică şi socială. Este pe deplin real, că în Moldova timp de 4 luni n-ar fi fost plătite salariile, a spus Pavel Filip. Vorbind despre protestele în stradă, premierul a spus, că guvernul se va opune manifestanţilor de pe stradă. Drumurile vor fi deblocate. Cei, care vor întrece măsura şi nu vor respecta legea, vor fi pedepsiţi. Guvernul va acţiona în cadrul legii. Noul guvern a fost numit fără examinarea prealabilă a programului lui de activitate, ceea ce a generat proteste la Chişinău.