Întâlnire cu studenții de la Universitatea bucureșteană

Întâlnire cu studenții de la Universitatea bucureșteană

 

Recent a avut loc întâlnirea Împuternicitului cu afaceri ad-interim al Ucrainei în România, Teofil Rendiuk, cu lectorii şi studenţii secţiei de limbă ucraineană a facultăţii de limbi străine din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Domnia sa le-a mulţumit tinerilor pentru dorinţa de a studia limba şi literatura ucraineană, dorindu-le tuturor succese pe această cale. Teofil Rendiuk a confirmat că Ambasada Ucrainei la Bucureşti este dispusă să acorde ajutor multilateral studenţilor în ceea ce priveşte studierea limbii ucrainene şi pune la dispoziţia lor biblioteca Centrului cultural-informaţional al Ambasadei.  La rândul lor, studenţii au manifestat dorinţa de a efectua stagieri la instituţiile de învăţământ superior din Ucraina. De asemenea, Împuternicitul cu afaceri ad-interim al Ucrainei în România, Teofil Rendiuk, a exprimat disponibilitatea Ambasadei ucrainene de la Bucureşti de a contribui în continuare la dezvoltarea schimbului de studenţi între Ucraina şi România.