Cabinetul de Miniştri a creat Comitetul organizatoric pentru pregătirea şi desfăşurarea în Ucraina în anul 2017 a concursului de cântece Eurovision.
Despre aceasta a comunicat serviciul de presă al Ministerului culturii al Ucrainei.
Victoria Ucrainei la concursul Eurovision din anul 2016 a deschis în faţa ţării noastre o fereastră a posibilităţilor, atât pentru prezentarea ţării noastre publicului larg, cât şi pentru accelerarea reformelor în Ucraina, se spune în comunicat. Printre sarcinile prioritare ale Comitetului organizatoric se numără: alegerea oraşului, unde poate avea loc Eurovision-2017, precum şi elaborarea şi apoi adoptarea Planului de măsuri pentru pregătirea şi desfăşurarea în Ucraina a concursului de cântece.