Mai multe raioane din Estul Ucrainei sunt ocupate de insurgenţi, însă partea ucraineană continuă să livreze curent electric şi apă potabilă în aceste localităţi.
Astfel, teritoriile din regiunea Lugansk, necontrolate de Ucraina, în fiecare lună primesc curent electric în sumă de 140-150 milioane grivne, dar plătesc pentru aceasta părţii ucrainene doar 50 milioane grivne. Datoriile locuitorilor faţă de furnizorul ucrainean sporesc, iar cele mai mari întreprinderi din zona ocupată de rebeli au datorii în sumă de circa 400 milioane grivne, a comunicat Agenţiei „Interfax-Ucraina”, directorul general al Asociaţiei energetice Lugansk, Volodymyr Gryţai. Lider la acest capitol este Combinatul metalurgic Alcevsk, situat pe teritoriul regiunii Lugansk, ocupat de separatişti proruşi. Datoria lui constituie 900 milioane grivne.