Reacții dure la Kiev în legătură cu declarația lui Ban Ki-moon

Reacții dure la Kiev în legătură cu declarația lui Ban Ki-moon

 

Ambasadorul Ucrainei la ONU s-a declarat „total scandalizat” de afirmațiile făcute de secretarul general al acestei organizații, Ban Ki-moon, la adresa lui Vladimir Putin și rolul Rusiei în conflictul din estul separatist al Ucrainei.

După ce a participat la inaugurarea Forumului economic internațional de la Sankt Petersburg, Ban Ki-moon s-a întâlnit cu președintele rus, Vladimir Putin. „Având în vedere că avem puțin timp la dispoziție, aș dori să începem cu Siria”, i-a spus Ban Ki-moon liderului de la Kremlin. la începutul întrevederii. „Domnule președinte, acesta este ultimul meu an în postul de secretar general al ONU și aș dori să profit de ocazie pentru a vă transmite profunda mea gratitudine, admirația mea și respectul față de toate eforturile dumneavoastră în arena internațională”, i-a transmis Ban Ki-moon președintelui rus. „Sunt total scandalizat de asemenea afirmații”, a reacționat ambasadorul Ucrainei la ONU, Volodymyr Elcenko, afirmând că nu înțelege cum poate ONU să salute rolul Rusiei, care este principalul responsabil al agresiunii împotriva Ucrainei și continuă să alimenteze acest conflict.