Ministrul ucrainean al energiei și industriei cărbunelui, Igor Nasalik, a declarat că, peste patru ani și jumătate, Ucraina va avea toate motivele să renunţe complet la importul de gaze naturale, crescând producția proprie.
„Ministerul Energiei şi Industriei Cărbunelui a elaborat un program foarte interesant. În plus, am primit semnale bune de la investitori, în special privind finalizarea unităților 3 și 4 ale centralei nucleare de la Hmelniţk. Am mai lucrat la un program prin care, peste 4,5 ani, Ucraina pur şi simplu nu va mai importa gaze naturale. Avem toate motivele să credem acest lucru” – a afirmat Nasalik, adăugând că acest program a fost aprobat de Consiliul Naţional de Reforme, aflat sub conducerea președintelui Petro Poroşenko.