Ucraina şi Asociaţia Europeană pentru Energie Atomică EUROATOM au semnat Acordul de colaborare ştiinţifică şi trehnologică şi de participare asociativă a Ucrainei la Programul de studii şi cercetări ştiinţifice Euroatom pe anii 2014-2018.
Documentul a fost semnat la Bruxelles, în timpul vizitei oficiale a delegaţiei ucrainene conduse de Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, notează Agenţia „Ukrinform”. Din partea Ucrainei, Acordul a fost semnat de către Ministrul de Externe, Pavlo Klimkin, cu scopul ca Ucraina să obţină statutul de membru asociat al Programului de studii şi cercetări ştiinţifice Euroatom. Astfel, instituţiile ucrainene de profil vor putea participa la realizarea proiectelor cu perspectivă în sfera energeticii nucleare, ceea ce va contribui la implementarea de către statul ucrainean a standardelor securităţii nucleare din cadrul Uniunii Europene.