După eşecurile din politica externă, Barack Obama, al cărui termen de aflare în post se apropie de sfârșit, ar putea încerca să-şi înscrie numele în istorie prin reconcilierea cu liderul rus, Vladimir Putin, scrie „The Times”.
După cum se ştie, în SUA preşedintele, al doilea termen al căruia se apropie de sfârșit, este numit „raţă şchioapă”. În opinia publicaţiei însă, Obama poate fi comparat mai degrabă cu o raţă „jumulită şi eviscerată”. Ziarul menţionează că actualul şef al Casei Albe nu are pondere în politica externă. În primii ani ai aflării sale în post, el era de părere că inactivitatea nu este atât de nocivă ca acţiunea, de aceea nu a invadat Siria şi nu s-a ocupat prea activ de Libia. Obama voia ca el să fie apreciat după războaiele pe care nu le-a dus, iar, ca rezultat, nu este clar dacă cea mai mare forţă militară din lume are dorinţă să lupte.