Ucraina şi Turcia planifică să creeze grupuri de lucru, sarcina cărora va fi de a activiza cooperarea în sfera energetică

Ucraina şi Turcia planifică să creeze grupuri de lucru, sarcina cărora va fi de a activiza cooperarea în sfera energetică

 

După cum a declarat serviciul de presă al Preşedintelui Ucrainei, asupra acestui fapt s-a convenit în timpul întâlnirii Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdoğan. Cei doi şefi de stat au discutat problemele în sfera liberalizării comerţului bilateral, menţionând intensificarea proceselor de pe ordinea de zi a relaţiilor ucraineano-turce şi salutând intenţiile de a aprofunda parteneriatul strategic. Părţile au decis să desfăşoare în viitorul apropiat şedinţa grupului de lucru ucraineano-turc pe problemele energetice, notează Agenţia UNIAN, cu referire la serviciul de presă al Preşedintelui Ucrainei. Petro Poroşenko, de asemenea, a invitat companiile din Turcia să participe la privatizarea întreprinderilor ucrainene. După cum se ştie, în martie anul curent Ucraina şi Turcia au reluat negocierile privind crearea zonei de liber schimb, suspendate în anul 2013. Turcia face parte din lista celor 10 parteneri comerciali ai Ucrainei, schimbul de mărfuri constituind la etapa actuală circa 4 miliarde dolari americani. Părţile planifică să sporească acest indice până la 10 miliarde dolari în anii 2018-2019.