Sondajele sociologice ale Fondului Iniţiative Democratice „Ilia Kuceriv” şi ale Serviciului social al Centrului Razumkov atestă că în momentul de faţă sunt gata să susţină aderarea Ucrainei la NATO 63,9 la sută din respondenţi şi 28,5 la sută se pronunţă împotrivă.
După cum a menţionat într-o conferinţă de presă directorul Fondului Iniţiative Democratice, Irina Bikeşkina, schimbări esenţiale s-au produs în atitudinea ucrainenilor din Donbas faţă de Alianţa Nord-Atlantică. Dacă anterior 90 la sută dintre ei se pronunţau împotriva NATO, în prezent acest nivel a coborât la 60 la sută.