În România s-a desfăşurat prima şedinţă comună a Consiliului Local Siret şi Consiliului Raional Hliboca

În România s-a desfăşurat prima şedinţă comună a Consiliului Local Siret şi Consiliului Raional Hliboca

 

O delegaţie importantă de deputaţi din regiunea Cernăuţi, Ucraina,  conduşi de Şeful Consiliului Raional Hliboca, Petro Panciuk, au vizitat ţara vecină, pentru a vota documente istorice ucraineano-române în incinta Casei de Cultură din oraşul Siret, România.

La prima şedinţă comună a Consiliului Local Siret şi Consiliului Raional Hliboca au fost prezenţi Şeful Administraţiei Raionale de Stat Hliboca, Gheroghe Pridii, oameni de afaceri şi funcţionari de stat din Ucraina, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi Prefecturii din Suceava, senatori şi deputaţi în Parlamentul României, reprezentanţi ai Vămii, Poliţiei din Siret şi jurnalişti din cele două ţări. În rezultatul aceste şedinţe, părţile au votat şi semnat mai multe documente bilaterale de mare importanţă, între care: Protocolul de cooperare între oraşul Siret, România, şi Raionul Hliboca, Ucraina; Rezoluţia privind depunerea de proiecte comune în cadrul Programului Operaţional Comun „România-Ucraina”, Memoriul privind necesitatea fluidizării traficului în Vama Siret-Porubne, Memoriul privind necesitatea modernizării drumului E85, a Vămii Siret şi Punctului vamal Porubne, Memoriul privind necesitatea finalizării lucrărilor la una dintre cele mai vechi şcoli româneşti din Iordăneşti, Ucraina.