Ucraina a procedat corect în timpul votării în Consiliul de Securitate al ONU

Ucraina a procedat corect în timpul votării în Consiliul de Securitate al ONU

 

Ucraina nu a putut să se abțină în timpul votării, în Consiliul de Securitate al ONU, a rezoluției cu privire la așezările evreiești în Cisiordania, a declarat, într-un interviu televizat, Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Andrii Zaiați, directorul departamentului țărilor Orientului Apropiat și Africii.

Ce am fi avut de câștigat dacă ne-am fi abținut, iar celelalte 13 țări-membre ale Consiliului de Securitate ar fi votat ”Pentru”. Între ele se numără astfel de vechi și siguri parteneri ai Israelului ca Marea Britanie sau Federația Rusă. E clar că guvernul izraelian ne-ar fi fost recunoscător. Dar multe lucruri le-am fi pierdut și lista acestora ar fi fost foarte mare, a spus Andrii Zaiați. Astfel am fi ieșit în afara logicii respectării normelor de drept internațional, la care am apelat în permanență. Iar din momentul începerii agresiunii rusești Ucraina a folosit orice posibilitate, a conchis Secretarul de Stat în Ministerul de Externe al Ucrainei.