Preşedintele Republicii Polonia, Andrzej Duda, în timpul întâlnirii cu ministrul de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, la Varşovia, a confirmat susţinerea fermă a integrităţii teritoriale şi suveranităţii Ucrainei.
Întâlnirea lui Klimkin cu preşedintele polonez a avut loc în cadrul vizitei şefului diplomaţiei ucrainene în Polonia. În timpul întâlnirii cei doi interlocutori au examinat probleme actuale privind relaţiile bilaterale, precum şi teme de importanţă internaţională.