Poroșenko își dorește implicarea NATO în lichidarea consecințelor incendiului din Balakleia

Poroșenko își dorește implicarea NATO în lichidarea consecințelor incendiului din Balakleia

 

Președintele ucrainean, Petro Poroşenko, a anunţat că intenționează să implice țările membre NATO în lichidarea consecințelor incendiului şi exploziilor de la depozitul de muniție din Balakleia.

„Am cerut urgent Ministerului de Externe, Ministerului Apărării și Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență să solicite asistența NATO în procesul de deminare din cadrul operaţiunilor umanitare din Balakleia” – a scris Poroşenko pe Twitter. Amintim că, în noaptea de miercuri spre joi, la depozitul de muniţii din apropierea oraşului ucrainean Balakleia, regiunea Harkiv, a avut loc o puternică deflagraţie, urmată de un incendiu, care nu a fost stins de pompieri nici după 24 de ore. Autorităţile au anunţat evacuarea a 15.000 de persoane din perimetrul zonei care ar putea fi afectată de explozii şi incendiu. Conform datelor preliminare, deflagrația a avut loc în perimetrul în care erau depozitate obuze de tancuri și artilerie de calibrul 25 și 152 de mm.