Preşedintele SUA, Donald Trump, a chemat Congresul să se abţină de la utilizarea legii privind noile sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse în detrimentul eforturilor comune ale Statelor Unite şi Uniunii Europene de a reglementa conflictul din Ucraina.
Despre aceasta se spune în declaraţia lui Trump în legătură cu semnarea legii respective, textul căreia este publicat pe site-ul Casei Albe. „Administraţia mea speră în mod deosebit, că Congresul se va abţine de la folosirea acestei legi imperfecte, pentru a face imposibilă munca noastră importantă cu aliaţii europeni privind reglementarea conflictului din Ucraina”, se menţionează în declaraţie. Potrivit lui, această lege nu trebuie să fie folosită pentru a împiedica eforturile Administraţiei Preşedintelui SUA de a înlătura oricare consecinţe neprevăzute pentru businessul american şi aliaţi. După cum se ştie, la 2 august Preşedintele SUA a semnat legea cu privire la noile sancţiuni împotriva Rusiei. La rândul său, ministerul rus de Externe a calificat noile sancţiuni ca fiind „nelegitime”. Afară de aceasta, împotriva legii de sancţiuni s-au pronunţat departamentele diplomatice ale Franţei şi Germaniei. Ministrul de Externe al Germaniei, Zigmar Gabriel, a chemat SUA să coordoneze împreună cu partenerii din UE politica sancţiunilor referitoare la Rusia. Iar Ministerul de Externe al Franţei a declarat că proiectul de lege, adoptat de către Camera Reprezentanţilor din SUA, încalcă dreptul internaţional.