Despre aceasta a comunicat ministrul finanţelor al Ucrainei, Oleksandr Danyliuk.
La adunare participă miniştri de finanţe, directori ai băncilor centrale, economişti de frunte, profesori, reprezentanţi ai businessului din întreaga lume pentru a examina ameninţările, cu care se confruntă ţările lor şi economia mondială în ansamblu, a scris el pe pagina sa Facebook. Ministrul de asemenea a comunicat că are de gând să se întâlnească cu colegii-miniştri din alte ţări, cu conducerea FMI şi Băncii Mondiale, cu investitori. Adunarea ţărilor- participante la FMI şi Banca Mondială are loc în fiecare an pentru a intensifica coordonarea pe marginea problemelor-cheie. În anul 2016 această acţiune a avut loc în Ucraina, de altfel, pentru prima dată în istoria ţării noastre.