O nouă rundă de negocieri întru soluționarea diferendului transnistrean

O nouă rundă de negocieri întru soluționarea diferendului transnistrean

           

 

În capitala Austriei – Viena s-au desfășurat, pentru prima dată în ultimul an și jumătate, negocieri în vederea reglementării situației în Republica Moldovenească Nistreană nerecunoscută.

La reuniune au participat reprezentanții Transnistriei, Ucrainei, Rusiei, OSCE, Uniunii Europene și Statelor Unite ale Americii. Am putut vedea un important progres la tratative pentru prima dată în ultimii zece ani, a subliniat președintele în exercițiu al OSCE, Sebastian Curz. În comunicatul remis presei se menționează că reprezentanții Ucrainei au accentuat necesitatea soluționării primordiale a problemei referitoare la statutul Transnistriei. Amintim că la 20 noiembrie anul curent Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a declarat că în viitorul apropiat va fi prezentat proiectul unui statut deosebit pentru Transnistria în componența Moldovei integre.