Lumea occidentală trebuie să dea o ripostă cuvenită ameninţărilor informaţionale prin acţiuni eficiente, întrucât conflictul din Ucraina este un semnal pentru alţii, a declarat ministrul Apărării al Ucrainei, Stepan Poltorak, în timpul întâlnirii la Kiev cu Preşedintele Congresului mondial al ucrainenilor, Evghen Ciolii.
Situaţia în estul Ucrainei pune în pericol întreaga lume occidentală, de aceea trebuie să ripostăm nu prin vorbe, ci prin acţiuni eficiente, care dau rezultate, a accentuat ministrul ucrainean al Apărării. În opinia lui Stepan Poltorak, conflictul din Ucraina este un semnal pentru alte ţări, cum poate evolua situaţia. La rândul său, Evghen Ciolii, a dat încredinţări că Congresul mondial al ucrainenilor va continua să susţină şi să acorde ajutor Ucrainei. Lumea trebuie să înţeleagă, că acesta nu este un conflict pur ucraineano-rusesc, ci o ameninţare pentru întreaga lume. Dacă Ucraina îşi va apăra frontierele sale, ea va asigura prin aceasta stabilitate în întreaga zonă, a menţionat el.