Despre aceasta a declarat înainte de şedinţa Guvernului Ministrul învăţământului şi ştiinţei, Lilia Grinevici, citată fiind de Agenţia UNIAN.
„Conform concluziilor Comisiei de la Veneţia, urmează să formulăm modelul de studii pentru minorităţile naţionale, adică nu vom introduce nici un fel de modificări la Articolul 7 al Legii educaţiei. De fapt, Comisia ne recomandă să prelungim perioada de tranziţie”, a spus Lilia Grinevici. Ea a adăugat: Nu excludem că vom prelungi acest termen mai ales pentru minorităţile naţionale care au nevoie de un număr mai mare de specialişti capabili să predea în limba ucraineană, adică vorbim de recalificarea cadrelor didactice, care poate dura până în anul 2022. După cum notează Agenţia UNIAN, la 11 decembrie curent, Comisia de la Veneţia a publicat oficial decizia privind articolul 7 al Legii Ucrainei „Cu privire la educaţie”, recomandând asigurarea nivelului suficient de studiere în limbile oficiale ale UE pentru minorităţile naţionale corespunzătoare, continuarea garantării unui învățământ decent în limbile minorităţilor la nivel primar şi mediu, drept adaos la studierea în limba de stat ucraineană, sporirea calităţii predării limbii ucrainene ca limbă de stat, scutirea şcolilor particulare de noile cerinţe lingvistice etc.