Pe parcursul anului 2017 în 28 de țări ale lumii și-au pierdut viața 97 de jurnaliști

Pe parcursul anului 2017 în 28 de țări ale lumii și-au pierdut viața 97 de jurnaliști

           

           

 

 

Despre aceasta se arată într-un raport anual al organizației nonguvernamentale ”Press Emblem Campaign”.

Anul acesta numărul jertfelor în rândurile jurnaliștilor este mai mic decât în anul precedent 2016, când numărul deceselor a fost de 127 de persoane. Pe primul loc în topul celor mai periculoase țări pentru jurnaliști s-a situat Mexicul, unde și-au găsit moartea 14 reprezentanți ai mass-media. Printre primele cinci țări la acest capitol se numără, de asemenea, Irakul, Afganistanul, India și Pakistanul, unde s-au produs 45 din cele 97 de cazuri mortale. Din numărul următoarelor zece țări periculoase pentru activitatea colaboratorilor presei fac parte Filipinele și Siria, unde au murit câte șase lucrători ai mass-media. Acestea sunt urmate de Somalia – cu cinci morți, și Hondurasul, unde au fost uciși patru jurnaliști. Potrivit datelor organizației respective, în total, în decursul ultimilor zece ani, numărul colaboratorilor mass-media morți în lume a atins cifra de 1197 de persoane.