Papa de la Roma, Francisc I, a amintit comunității internaționale despre conflictul din Donbass

Papa de la Roma, Francisc I, a amintit comunității internaționale despre conflictul din Donbass

 

De asemenea, de faptul că el este generat de agresiunea rusească, și despre jertfele acestui conflict.

Despre aceasta suveranul pontif a declarat în timpul unei recente întâlniri cu ambasadorii din 183 de țări, acreditate pe lângă Sfântul Scaun, informează Radio Vatican. Eforturile comune în folosul refacerii punților sunt de neamânat și în Ucraina. Anul, care a trecut, a adus noi jertfe în conflictul care distruge această țară și aduce noi suferințe populației pașnice, în special familiilor, care locuiesc în zona de război și care au pierdut pe cele mai dragi persoane – copiii și bătrânii, a spus Francisc I. În timpul întâlnirii sale tradiționale cu reprezentanții corpului diplomatic, care se desfășoară la început de an, capul bisericii romano-catolice a făcut un bilanț al anului ce s-a scurs în contextul panoramei internaționale, exprimându-și părerea pe marginea celor mai arzătoare sarcini ce stau în fața comunității internaționale. De data aceasta Papa de la roma și-a concentrat atenția asupra a două date importante: o sută de ani de la încheierea primului Război Mondial și 70 de ani de la adoptarea Declarației Generale a Drepturilor Omului. 183 de state, precum și Ordinul Suveran Maltez și Uniunea Europeană întrețin relații bilaterale cu Sfântul Scaun. Printre ambasadori sunt 25 de femei, între care și Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei, Teteana Ijevska.